Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din Timișoara, Satu Mare, Oradea și Câmpulung Moldovenesc, precum și din județele Maramureș, Satu Mare, Timiș și Mehedinți. Dosarul vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, și spălarea banilor.
Drogurile ar fi fost transportate cu TIR-uri prevăzute cu compartimente ascunse
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită începând din septembrie 2023 de patru bărbați și o societate comercială cu profil de transport internațional. Ulterior, la aceasta ar fi aderat alte zece persoane, cetățeni români și străini, precum și alte patru societăți comerciale.
Firmele ar fi fost folosite drept paravan legal pentru transporturile de droguri. Canabisul, rezina de canabis și cocaina ar fi fost transportate din Spania către diferite state europene cu ajutorul unor TIR-uri prevăzute cu compartimente ascunse.
Anchetatorii susțin că liderii grupării, aflați în România, ar fi primit comenzile de la traficanți albanezi și ar fi coordonat șoferii, autovehiculele și desfășurarea transporturilor.
Aproximativ 1.719 kilograme de droguri, capturate în patru transporturi
Activitatea documentată în cadrul anchetei ar fi dus la identificarea a patru transporturi de droguri în Franța, Germania, Italia și Spania. În urma intervențiilor autorităților au fost capturate 114 kilograme de cocaină, 228,219 kilograme de canabis și 1.376,913 kilograme de rezină de canabis.
În total, capturile se ridică la aproximativ 1.719 kilograme de droguri. Valoarea acestora a fost estimată la aproximativ 9,6 milioane de euro la nivel en-gros și aproximativ 25 de milioane de euro la nivel en-detail, raportat la valorile de piață EUDA.
Liderul grupării ar fi fost inclus de Europol pe lista „High Value Target”
În 2025, presupusul lider al grupării, cetățean român, a fost listat de Europol, la solicitarea României, ca „High Value Target” (HVT).
Această clasificare este utilizată pentru persoane a căror activitate infracțională este considerată o amenințare majoră, transfrontalieră, în domeniul criminalității grave și organizate.
Anchetatorii susțin, de asemenea, că liderul ar fi utilizat o aplicație criptată folosită de traficanții de droguri. Datele obținute de la autoritățile franceze urmează să fie folosite ca probe privind presupusele sale legături de lungă durată cu grupări de traficanți albanezi.
Ancheta a implicat autorități din mai multe state europene
Dosarul a presupus o cooperare judiciară și polițienească internațională desfășurată în perioada 2023–2026. Autoritățile române au colaborat cu cele din Franța, Spania, Italia și Germania, prin Eurojust, iar în investigație a fost implicat și Europol.
Audierile persoanelor vizate urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
Adaugă un comentariu