Transporturi de lemn fără documente, depistate în Săpânța Acțiunea a fost desfășurată împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Sighetu Marmației și a urmărit verificarea legalității exploatării, transportului, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase. În 29 septembrie, polițiștii au oprit pentru control, pe drumurile și căile de acces din fondul forestier al localității Săpânța, trei autoturisme conduse de bărbați cu vârste între 43 și 48 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că cele trei transporturi, care însumau 3,61 metri cubi de material lemnos, nu erau însoțite de avize de însoțire. Alte două mijloace de transport au fost verificate de polițiști în aceeași localitate, în 24 septembrie. Cei doi conducători auto, în vârstă de 37 și 42 de ani, nu au putut prezenta documente justificative pentru cantitatea totală de 4,8 metri cubi de material lemnos.
Transport de grinzi de molid declarat drept lemn de foc Tot în 24 septembrie, polițiștii au oprit pentru control, în Sarasău, un ansamblu auto format din cap tractor și remorcă. La volan se afla un bărbat de 30 de ani, care a prezentat un aviz de însoțire potrivit căruia transportul era format din lemn de foc. Verificarea efectuată împreună cu specialiștii silvici a arătat însă că în ansamblul de vehicule se aflau 7,89 metri cubi de grinzi din lemn de esență molid. Ansamblul auto a fost indisponibilizat, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Sighetu Marmației.
Amenzi de 10.000 de lei și material lemnos confiscat Pentru cele cinci transporturi efectuate fără aviz de însoțire, polițiștii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. În urma faptelor constatate, polițiștii au dispus și confiscarea a 8,41 metri cubi de material lemnos, acesta fiind predat în custodia Ocolului Silvic competent. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău anunță că verificările privind respectarea legislației silvice vor continua și în perioada următoare. Acțiunile vizează atât prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, cât și verificarea respectării prevederilor referitoare la proveniența și transportul materialelor lemnoase.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
Adaugă un comentariu