Accident cu pagube materiale în Ulmeni - Șoferul vinovat a refuzat testarea cu etilotestul

Accident Ulmeni: ?ofer de 39 ani a refuzat etilotestul

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ulmeni și Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost alertați prin apelul unic de urgență 112. La fața locului, aceștia au constatat că un bărbat de 39 de ani, care conducea un autoturism pe direcția Mânău – Ulmeni, a acroșat un alt autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, care circula din sens opus.

Impactul a provocat pagube materiale la ambele vehicule, însă nu au fost înregistrate victime omenești.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul bărbatului de 53 de ani rezultatul a fost negativ (0 alcool), în timp ce conducătorul auto de 39 de ani a refuzat să se supună testării cu etilotestul. Ca urmare, polițiștii l-au condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Dacă doriți să fiți la curent cu știrile din Maramureș, urmăriți nordpres.ro pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels

Ultimele articole