Doliu în Maramureș. Arhimandritul Sofronie Perța, starețul emerit al Mănăstirii Dragomirești, a trecut la cele veșnice

Arhimandritul Sofronie Perța, starețul emerit al Mănăstirii Dragomirești, a încetat din viață luni, 29 iunie, chiar în ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Vestea a fost anunțată de reprezentanții mănăstirii, care au transmis că unul dintre cei mai longevivi și apreciați slujitori ai așezământului monahal a trecut la Domnul după zeci de ani de slujire în viața monahală și pastorală.

Părintele Sofronie Perța și-a dedicat aproape întreaga viață Bisericii Ortodoxe, contribuind în mod decisiv la dezvoltarea și restaurarea Mănăstirii Dragomirești, pe care a condus-o timp de mai multe decenii.

O viață dedicată monahismului și slujirii Bisericii

Arhimandritul Sofronie Perța s-a născut la 13 decembrie 1958, în localitatea Botiza, județul Maramureș, din părinții Grigore și Iulia Perța, primind la botez numele de Vasile.

După absolvirea școlii din localitatea natală, a urmat Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca între anii 1984 și 1989. Ulterior și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Pitești, unde și-a susținut lucrarea de licență cu tema „Așezăminte monahale la Dragomirești”, iar apoi a urmat cursurile de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Drumul său monahal a început în anul 1982, la Mănăstirea Rohia, fiind transferat în același an la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Toplița. În anul 1986 a fost tuns în monahism, primind numele Sofronie, iar în același an a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah de către episcopul Emilian Birdaș.

A condus transformarea Mănăstirii Dragomirești

În anul 1990 a fost transferat la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Dragomirești, în cadrul nou înființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului.

În perioada în care a fost stareț, a coordonat ample lucrări de restaurare și dezvoltare. Vechea biserică a mănăstirii a fost restaurată complet și extinsă, iar între anii 1992 și 1996 a fost construit corpul de chilii și casa monahală.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale sale a fost ridicarea noii biserici a mănăstirii. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2008, în 2019 a fost așezată crucea pe noul lăcaș de cult, iar în 2020 au fost finalizate lucrările exterioare.

De asemenea, părintele Sofronie Perța s-a implicat în recuperarea terenurilor și proprietăților care au aparținut mănăstirii înainte de anul 1949.

Distincții și retragerea din ascultarea de stareț

În anul 1996 a fost hirotesit protosinghel, iar la 20 iulie 2021 a primit rangul de arhimandrit, cu prilejul târnosirii paraclisului amenajat la demisolul noii biserici.

La 1 ianuarie 2025 s-a retras din funcția de stareț al Mănăstirii Dragomirești, devenind stareț emerit.

Reprezentanții Mănăstirii Dragomirești au anunțat că programul slujbei de prohodire și al înmormântării va fi comunicat ulterior, după stabilirea tuturor detaliilor.

Mesajul privind trecerea la cele veșnice a părintelui Sofronie Perța a fost transmis de Arhimandritul Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor.

Dacă doriți să fiți la curent cu știrile din Maramureș, urmăriți nordpres.ro pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels

Ultimele articole