Tânăr de 23 de ani, reținut pentru contrabandă cu țigări după un accident între Leordina și Vișeu de Jos

Contraband? ?ig?ri: tân?r de 23 ani re?inut în Maramure?

Potrivit unui comunicat al autorităților, cazul a fost documentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Incidentul a avut loc în data de 29 aprilie, când polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au intervenit pentru verificarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, produs între localitățile Leordina și Vișeu de Jos. Din primele cercetări, s-a stabilit că tânărul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula în fața sa.

Ulterior impactului, acesta ar fi scos din mașină și ar fi abandonat aproximativ 1.500 de pachete de țigarete fără marcaje fiscale, depozitându-le atât în curtea unui imobil, cât și într-o anexă.

În aceeași zi, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul suspectului, unde au continuat administrarea probatoriului în cauză.

Pe baza probelor strânse, oamenii legii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Autoritățile subliniază că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Dacă doriți să fiți la curent cu știrile din Maramureș, urmăriți nordpres.ro pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels

Ultimele articole