NORDPRES

Românii sărbătoresc astăzi, 24 februarie 2026, Dragobetele, o veche sărbătoare autohtonă dedicată iubirii, fertilității și renașterii naturii la început de primăvară. Considerat în cultura populară un echivalent al Sfântului Valentin, Dragobetele marchează simbolic trecerea spre noul an agrar și trezirea la viață a întregii firi.

Identitatea mitologică a protectorului îndrăgostiților
În mitologia populară românească, Dragobetele (cunoscut în diverse regiuni și sub numele de Dragomir sau Iovan) este descris ca fiind fiul Babei Dochia. El întruchipează principiul pozitiv al vieții, fiind patronul dragostei curate și al bunei dispoziții pe plaiurile românești. Din acest motiv, etnografii îl asociază adesea cu zeități ale iubirii din antichitate, precum Cupidon în mitologia romană sau Eros în cea grecească.

În anumite zone rurale, personajul primește numele de Cap de Primăvară sau Cap de Vară, fiind considerat din punct de vedere mitic cumnat cu Lăzărică, un alt erou legat de ciclurile vegetaționale. Sărbătoarea sa reprezintă un prag temporal important, o demarcație clară între iarna aspră și lunile calde care urmează.

Logodna păsărilor și ritualul culegerii primelor flori
O credință extrem de răspândită spune că în această zi specială păsările nemigratoare se adună în stoluri mari, ciripesc, își aleg perechea definitivă și încep să își construiască cuiburile pentru noul sezon. Din acest motiv, data de 24 februarie mai este numită în popor și "ziua logodnei păsărilor". Transpus în lumea oamenilor, obiceiul cerea ca tinerii din comunitate să se întâlnească pentru ca dragostea lor să rămână vie pe parcursul întregului an. Faimoasa zicală "Dragobetele sărută fetele!" amintește că un sărut primit în această zi aducea noroc și belșug.

În trecut, flăcăii și fetele din sate se adunau în grupuri mari și plecau spre pădure sau pe câmpuri pentru a strânge primele flori spontane ale sezonului, cum ar fi viorelele și tămâioarele. Publicația etnografică "Șezătoarea" menționa în numerele sale din anul 1904 că în anumite comunități se strângeau plante considerate simbolic surori, numite roji și oglici, iar împletirea lor într-un singur buchet era considerată o faptă curată, aducătoare de binecuvântare.

Obiceiul zburătoritului și apa din zăpada netopită
Unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri tinerești era "zburătoritul". La orele amiezii, fetele porneau în fugă spre vatra satului, fiind urmărite de băieții care le îndrăgeau. Dacă un flăcău își prindea aleasa, iar aceasta îi împărtășea sentimentele, consfințirea legăturii se făcea printr-un sărut în văzul tuturor, gestul având valoarea unei logodne simbolice valabile pentru un an de zile.

Un alt obicei important era legat de strângerea ultimelor resturi de zăpadă curată. Fetele mari și nevestele tinere din regiuni precum Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Transilvania adunau omătul netopit și păstrau apa rezultată pentru a o folosi la spălarea chipului în anumite sărbători din an. Se credea că această licoare naturală deținea proprietăți magice capabile să le conserve frumusețea, prospețimea și tinerețea.

Evoluția sărbătorii în comunitățile moderne
Deși în trecut data exactă a acestei celebrări varia considerabil de la o regiune la alta, fiind consemnată pe 28 februarie sau chiar la începutul lunii martie, în prezent s-a generalizat stabilirea ei pe data de 24 februarie. Sărbătoarea a reușit să își recâștige popularitatea, fiind marcată intens atât în satele tradiționale, cât și în mediul urban prin organizarea de târguri de meșteșuguri, concerte, piese de teatru și evenimente culturale dedicate specificului românesc.

Chiar dacă societatea contemporană a adoptat masiv sărbătoarea occidentală Valentine's Day, Dragobetele oferă comunităților locale din județul Maramureș și din întreaga țară ocazia de a se reconecta la rădăcini. Este un moment de celebrare a sentimentelor prin prisma autenticității, a respectului pentru natură și a credinței vechi că renașterea pământului începe întotdeauna cu iubirea.