Bărbatul ar fi avut un comportament agresiv
În jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați de colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus cu privire la un conducător auto interceptat în trafic.
Potrivit informațiilor transmise polițiștilor rutieri, bărbatul manifesta un comportament agresiv și prezenta indicii ale consumului de alcool.
Polițiștii s-au deplasat pe strada Aleea Eroilor din Vișeu de Sus, unde l-au identificat pe bărbatul de 44 de ani, stabilind că acesta condusese un autoturism pe drumurile publice din localitate.
A refuzat etilotestul și prelevarea mostrelor biologice
Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.
Bărbatul a fost apoi condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, dar a refuzat și această procedură.
Polițiștii au deschis dosar penal
În urma celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
Cercetările urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și circumstanțele în care bărbatul a fost interceptat în trafic.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
Adaugă un comentariu