Cum s-ar fi produs agresiunea Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au fost sesizați în data de 9 octombrie 2026 cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic de concubinul său. Din verificările efectuate a reieșit că incidentul ar fi avut loc în jurul orei 18:00, pe strada Microrarion Vest din Baia Sprie. Pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul ar fi exercitat acte de violență asupra femeii. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu În urma evaluării riscului, polițiștii au decis emiterea unui ordin de protecție provizoriu, chiar dacă răspunsurile oferite de victimă în formularul de evaluare nu indicau necesitatea unor măsuri de protecție.
Măsura a fost luată în scopul înlăturării stării de pericol. În astfel de situații, polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu în condițiile prevăzute de lege, inclusiv pe baza informațiilor obținute din administrarea probelor, atunci când victima nu poate răspunde obiectiv întrebărilor din formularul de evaluare a riscului. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore În cauză a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. După administrarea probatoriului, la data de 10 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, tânărul urmează să fie prezentat magistraților la data de 11 octombrie 2026, cu propunere de arestare preventivă. Decizia privind eventuala arestare va aparține instanței competente. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs incidentul. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe parcursul procesului penal.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
Adaugă un comentariu
Nordpres își dorește un spațiu de discuție civilizat. Comentariile se publică imediat, dar cele care conțin linkuri sau expresii nepotrivite sunt reținute pentru verificarea redacției. Te rugăm să eviți atacurile la persoană, vulgaritățile, mesajele care incită la ură sau discriminare și datele personale ale altor persoane. Fiecare comentator răspunde pentru ce scrie, iar opiniile exprimate nu reprezintă punctul de vedere al redacției. Ne rezervăm dreptul de a modera sau de a șterge comentariile care încalcă aceste reguli. Adresa de email nu se afișează public; detalii în Termeni și condiții și în Politica de confidențialitate.