Statisticile legate de infecția urinară sunt îngrijorătoare din orice unghi le-ai privi: infecția urinară afectează 50% dintre femei pe parcursul vieții și 1 din 10 bărbați. În 90% din cazuri, e de vina Escherichia coli, ea produce infecția.

Femeile între 20 și 50 de ani sunt de 50 de ori mai predispuse decât bărbații, din cauza anatomiei. La copii, 2–3% dintre ei au infecții urinare până la vârsta de 7 ani - infecția urinară este cea mai întâlnită infecție bacteriană în pediatrie.

Dincolo de cifre și de statistici, infecția urinară care mai e și recurentă are nevoie de tratament specific după diagnostic diferențial și de prevenție reală.

Infecțiile urinare, un tip de infecții cu urmări grave asupra tractului urinar

Infecția urinară este o infecție a tractului urinar, format din uretră-vezică-uretere-rinichi. Infecția poate să nu aibă complicații și e frecventă la femei care nu sunt gravide, fără anomalii anatomice, funcționale relevante, comorbidități, sau poate avea complicații, apărută la bărbați, femei gravide, persoane cu anomalii urologice, cateter, boli renale, boli care implică risc crescut de evoluție complicată.

Dacă infecția urinară e joasă, la vezică, discutăm despre cistită, dacă e înaltă, la rinichi, se discută despre pielonefrită, dacă infecția a declanșat o reacție sistemică severă (septicemie), discutăm despre urosepsis. Mai poate exista și infecția asociată cateterelor urinare, dar cauza cea mai frecventă în cistitele fără complicații rămâne E. coli.

Cum apare infecția urinară? Foarte simplu: bacteriile din flora intestinală, din scaun, ajung în zona perianală, intră în uretră, urcă spre vezică, spre rinichi. Anumite bacterii responsabile de infecția urinară se vor lipi mai bine de uroteliu, mucoasa vezicii, ceea ce va duce la recurență, în special la anumite tulpini de E. coli.

Când bacteriile urcă la rinichi sau există obstrucție, reziduu postmicțional mare sau chiar cateter, riscul de infecție severă crește și rinichii sunt grav afectați, riscul de septicemie e mare. Dacă răspunsul organismului devine „dezechilibrat”, infecția poate duce frecvent la septicemie, urgență medicală. Simptomele tipice infecțiilor urinare depind de localizarea infecției.

La cistite pacientul se va confrunta cu disurie (usturime), urinări dese (polakiurie), urgență micțională, durere sau jenă suprapubiană, urină tulbure/miros modificat, hematurie.

La pielonefrite deja simptomatologia se agravează, fiind prezentă febra, frisoanele, durerea lombară („sub coaste”), greața și vărsături, stare generală alterată, anumite simptome de cistită.

Pentru infecția de la catetere, pacienții vor prezenta frecvent febră, durere suprapubiană, urgență/frecvență după scoaterea cateterului, disconfort pelvin, hematurie.

În uretrită apar multiple simptome specifice, de la disurie și secreție uretrală, la prurit uretral, dar poate fi și asimptomatică, transmiterea sexuală e frecventă, nevoie de diferențiere clară de infecția urinară.

Prostatita bacteriană la bărbați are simptome asemănătoare: disurie, febră, frisoane, durere perineală/pelvină, simptome urinare, retenție urinară.

Simptomatologia tipică sau atipică pentru infecția urinară se manifestă la vârstnici, la cei cu demență, la persoanele care prezintă fragilitate pronunțată: delirul, agitația și confuzia; însă a se ține cont de faptul că la bătrâni bacteriuria asimptomatică e foarte frecventă.

Dacă nu există simptome urinare localizante și semne sistemice nu se va administra automat antibiotic - se caută alte cauze până la depistarea celei corecte. La sugari/copii mici simptomele pot fi nespecifice (febră, vărsături, iritabilitate, alimentație proastă).

E nevoie de teste, de protocol clar de diagnosticare. În sarcină, infecția urinară este adesea „tăcută” sau poate evolua mai sever. Un screening pentru bacteriurie asimptomatică este obligatoriu, riscul de pielonefrită în sarcină fiind foarte mare.

Pacienții cu leziuni medulare sau vezică neurogenă ar putea prezenta și ei simptome atipice în anumite cazuri. Infecția urinară devine o urgență dacă apar simptome precum: simptome asociate septicemiei, confuzie/dezorientare, respirație dificilă, febră/frison, durere lombară, greață sau vărsături, stare generală proastă.

Evaluarea de urgență este obligatorie la femei gravide, copii mici, la pacienți cu imunosupresie, diabet, cateter, hematurie vizibilă, durere intensă, agravare rapidă sau lipsă de răspuns în 48 de ore.

Recurența și prevenția infecției urinare

Infecția urinară este recurentă dacă există peste 3 infecții pe an sau peste două în ultimele 6 luni. După un prim episod, la 30–44% dintre femei recurența va fi o realitate; la două infecții în 6 luni, 50% până la 70% vor avea un al treilea episod.

A nu se confunda reinfecția cu „recăderea”, recidiva. Reinfecția se referă la episod nou, poate cu altă mecanică/bacterie, legat de expuneri repetate, factori locali, măsuri preventive insuficiente. Recăderea, recidiva implică aceeași mecanică sau bacterie persistentă (rezervor vezical, biofilm, prostată la bărbați, calcul infectat, obstrucție, cateter).

Factorii de risc care „încurajează” recurența ar fi:

- La femei tinere, premenopauză: contact sexual, utilizare de spermicide, partener sexual nou, mamă cu istoric de infecții, istoric de infecții urinare în copilărie, factori genetici;

- Postmenopauză sau persoane vârstnice: infecții înainte de menopauză, incontinență urinară, vaginită atrofică din deficit estrogenic, cistocel, volum rezidual postmicțional crescut, cateterizări sau deteriorare funcțională la pacienți instituționalizați;

- Complicații urologice și medicale: obstrucție subvezicală (hiperplazie benignă de prostată la bărbat), stricturi, litiază (pietre), tumori, diverticuli vezicali, vezică neurogenă sau golire incompletă, cateter urinar, sarcină, diabet, imunosupresie, boală renală.

În anumite scenarii clinice va putea fi observată și o „pseudo-recurență”, adică pacientul are simptome care seamănă cu infecția urinară iarăși, dar nu e infecție. Poate fi foarte bine o uretrită, tuberculoză urinară, cistită interstițială, pot fi neoplazii.

Diagnosticarea infecției urinare se va face în cabinetul medicului urolog, ginecolog, pediatru, nefrolog (dacă există afectare renală/complicații). E nevoie și de analize de urină, sumar urină, microscopia sedimentului urinar, de cultură a urinei și antibiogramă, dar ultimele două doar în suspiciune de pielonefrită, recurențe frecvente, în cazul unui eșec de tratament sau simptome persistente sau care reapar rapid, în sarcină.

Analizele de sânge ajută când infecția e severă, la fel și investigația imagistică (ecografia/CT-ul) și explorările urologice (cistoscopie).

Cât despre prevenția infecției urinare, medicii specialiști recomandă prevenția în trepte: întâi consiliere și evitarea factorilor de risc, apoi măsuri non-antimicrobiene, și abia la final profilaxia antimicrobiană.

Ce poate face pacientul acasă? Să se hidrateze adecvat, 2-3 litri de apă, lichide pe zi, pentru volum urinar mare, să evite întârzierea micțiunii sau obiceiuri intime neadecvate, să folosească corect procedeul ștergerii după defecație, mai ales la femei, să se evite dușurile vaginale, lenjeria foarte ocluzivă.

Femeile trebuie să evite cât se poate spermicidele în timpul actelor sexuale.

Prevenția non-antibiotică include estrogenul vaginal (recomandat femeilor la postmenopauză), folosirea de extracte de merișoare, produse pe bază de merișoare, D-manoză, hipurat de metenamină, alături de imunoprofilaxie și „vaccinuri” orale sau intravezicale.

Ce poate face medicul pentru pacient? Medicul specialist confirmă recurența reală în cazul infecțiilor urinare, nu tratează bacteriuria asimptomatică, recomandă uroculturi „din rutină” înainte de orice tratamente.

Corectarea factorilor „urologici” care întrețin infecția și abordarea optimă a reziduului postmicțional semnificativ vor fi pe lista de acțiuni pe care le va putea pune în practică un urolog. Profilaxia antibiotică, antimicrobiană intră tot în sarcina medicului, el prescrie antibiotic în doză mică până la 6 luni și/sau trimite la specialist, dacă nu are specializarea necesară diagnosticării.

Atenție la două capcane: prima, legată de infecția urinară la bătrâni, care au delir, confuzie în context infecțios, a doua, simptome urinare, dar urocultură negativă, fără a trage concluzia imediat că „nu e nimic” și nu e nevoie de tratamente.

MedLife are clinici și hyperclinici, spitale unde medicii urologi pot diagnostica și trata infecțiile urinare la bărbați, femei, copii. Cu aparatură de ultimă generație, medici cu experiență, supraspecializați, programări rapide, telefonic sau online, prin aplicație, și acces imediat la tehnologie modernă, clinicile MedLife sunt la dispoziția pacienților cu infecții urinare.

Serviciile medicale de la MedLife includ consultația medicală și o serie de investigații complexe, de la ecografie rinichi, ecografie vezică urinară, ecografie prostată la analize de biochimie ale urinei, urocultură, creatinină serică, glucoză serică, acid uric seric.

Doar în baza rezultatelor investigațiilor și analizelor se va propune un plan de tratament personalizat. La nevoie, medicii specialiști din clinici și hyperclinici vor îndruma pacientul spre cistogramă, cistoscopie, teste de urină reziduală, teste urodinamice.

În cazurile grave medicii urologi pot realiza intervenții chirurgicale diverse, biopsii ale vezicii urinare, rinichilor și prostatei, cistectomie, litotripsie, transplant de rinichi, prostatectomie, ureteroscopie, vasectomie.