Începe depunerea candidaturilor pentru alegeri locale parțiale în 12 localități, inclusiv două din Maramureș

Perioada de înscriere a candidaturilor pentru funcția de primar în 12 localități din 10 județe demarează marți, 12 noiembrie, și se încheie pe 17 noiembrie, conform calendarului electoral aprobat pentru scrutinul parțial din 7 decembrie.

Printre circumscripțiile vizate se numără două comune din județul Maramureș: Poienile de sub Munte și Șieu. Candidații interesați pot depune dosarele la birourile electorale locale începând de mâine, având la dispoziție șase zile pentru formalități.

Celelalte localități unde vor avea loc alegeri parțiale sunt: comuna Remetea (județul Bihor), comuna Mihai Eminescu (județul Botoșani), comuna Marga (județul Caraș-Severin), comuna Dobromir și comuna Lumina (județul Constanța), orașul Găești (județul Dâmbovița), comuna Sopot (județul Dolj), comuna Valea Ciorii (județul Ialomița), comuna Vânători (județul Iași) și comuna Cârța (județul Sibiu).

Separat, pentru Primăria Capitalei și președinția Consiliului Județean Buzău, depunerea candidaturilor începe miercuri, 13 noiembrie.

Marți sunt programate și desemnările președinților birourilor electorale de circumscripție pentru cele 12 localități, inclusiv pentru Poienile de sub Munte și Șieu, precum și pentru județul Buzău și municipiul București.

Candidaturile devin definitive pe 23 noiembrie, iar campania electorală se desfășoară între 22 noiembrie și 6 decembrie, ora 7:00. Secțiile de votare vor fi deschise pe 7 decembrie, între orele 7:00 și 21:00.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole