Ilie Bolojan şi susţinătorii săi

Prim-ministrul are priză la public. Stătea singur (vreau să spun fără garda de apărători) într-o cafenea din aeroportul din Cluj-Napoca, în aşteptarea avionului care să-l ducă repede şi cât mai aproape de masa sa de lucru din Bucureşti sau din Oradea, unde să poată gândi în voie cum să mai taie de la cei ce n-au şi cum să-i mai amâne, sau chiar să-i uite pe cei ce prea au.

Domnul Bolojan a fost observat de un trio de la masa alăturată din cafenea. Era aşa…un trio „oarecare”: Horia Brenciu, Bobonete şi chitaristul lui Brenciu, Cristian Creţu, muzician, producător şi compozitor muzical.

Ce ghinion… Putea fi oricare dintre noi invitat la masa primului dintre miniştri. Doar un semn trebuia să-i fi făcut, o ridicare de sprânceană, sau o grimasă ca aia pe care s-a obişnuit s-o vadă la altcineva din apropierea lui şi pe care să n-o înţeleagă dacă-i un zâmbet sau o încleştare a maxilarului care sta gata să muşte.

Domnul ministru întâiul ne-ar fi permis accesul la masa lui oricăruia dintre noi dacă am fi fost la timpul potivit şi la locul potrivit. N-a fost să fie norocul nostru… A fost al „chitaristului lui Brenciu”, care, văzându-l împovărat de grijile ţării, şi-a luat inima-n dinti şi i-a cerut voie să stea la masa celui care le ştie pe toate (doar s-avem răbdare, nu fiţi nervoşi, că le va rezolva!) .

Brenciu şi Bobonete, absorbiţi de o discuţie foarte importantă, ori n-au observat ce se întâmplă, ori au observat, dar discuţia lor nu se putea termina aşa, nefinalizată, prin mutarea întregului trio din aeroport la masa prim-ministrului.

Presupun că Ilie Bolojan îi ştie pe Brenciu şi Bobonete. Când al treilea membru al trioului s-a dus să-i ţină companie, n-a fost la fel dacă s-ar fi dus un oricarecare alt plătitor de taxe şi impozite mărite, cumpărător al produselor cu TVA mărită şi cu pensiile sau salariile „rearanjate”.

Să fie clar: la masa premierului şi-a permis să meargă cineva pentru care ceilalţi doi puteau garanta, măcar moral, prin audienţa de care se bucură prestaţiile lor, că nu va ieşi cu scandal.

Redau mai jos un fragment din ziarul online „Ştiri de Cluj:

„Artistul a povestit că întâlnirea a avut loc întâmplător, într-o cafenea de pe aeroportul din Cluj, imediat după un spectacol.

„L-am întâlnit pe Dl. Prim Ministru în aeroportul din Cluj în cafenea, eram cu Horia Brenciu și Bobonete, ne întorceam către București după un spectacol în CJ, era singur la masă cu un rucsac la picior, fără SPP, neînsoțit… efectiv singur!”

„Și i-am spus că îi înțeleg măsurile, dar nu ar fi fost normal să înceapă cu aparatul de stat? Adică să înceapă de acolo cu măsurile de austeritate ca un exemplu pentru populație și abia după cu sistemul privat?”

Răspunsul primit l-a convins pe muzician, care spune că a fost impresionat de modul în care i-au fost explicate lucrurile.

„Atunci am realizat câtă răbdare, bun simț și înțelepciune are omul ăsta, cât de calm și răbdător mi-a explicat totul. Mi-a zis «la stat sunt atât de încurcate ițele, sunt acoperiți de contracte stufoase, de sinecuri, e mult de muncă acolo! Din păcate trebuie să luăm măsuri urgente pentru că ne scufundăm! Dar bineînțeles că o să ajungem și acolo!»””.

https://www.stiridecluj.ro/politic/chitaristul-lui-brenciu-dezvaluie-de-ce-il-sustine-pe-bolojan-dupa-ce-l-a-cunoscut-pe-aeroportul-cluj-cat-bun-simt-are-omul-asta-era-singur-fara-spp

Analiza pe text şi pe situaţie acum.

Prim – ministrul era, probabil, singur, pentru că cei de la SPP erau plecaţi să cumpere o apă minerală din afara aeroportului. Cu TVA mărită, nu mă miră nimic din singurătatea şefului Guvernului. În afară de asta, am văzut chiar în Parlament când unul împingea ziariştii cât mai departe de ministrul nr. 1, să nu cumva să fie deranjat de întrebări incomode. Păi atunci cum să-l laşi singur într-un aeroport ? Să ajungă la urechile domniei sale oftatul poporului ?

Nu ştiu cum e la aeroportul clujan. O fi şi pe-acolo un salon de VIP ? Dacă e, atunci înţeleg că erau doar patru meseni pe-acolo. Dacă nu e salon de protocol, e ciudat că nimeni nu aştepta taxiul aerian.

Merg mai departe şi accept (deşi nu prea-mi vine) singularitatea situaţiei de la început, adică 3+1, care s-a transformat miraculos în alta, 2+2.

Când s-a ajuns la 2+2, domnul Bolojan a primit o întrebare la care a dat un răspuns care l-a făcut fericit şi l-a dumirit definitv pe interlocutor cu cine stă de vorbă. Ce viziune! Ce viitor! Ce bine va fi!...

Deocamdată s-au făcut tăieri de salarii şi pensii de la ăia care oricât ar striga de tare, nu se aude. Şi dacă s-ar auzi, contează ? Nu !

Tăierile de la cei care stau bine pe bani mulţi nu se pot face încă. Au contracte beton, au relaţii, sinecuri. E greu… dar nu imposibil! Va veni şi rândul lor! Noi să stăm pe-aproape, să nu pierdem momentul când vor suferi şi prea mulţumiţii actuali de cât le intră lunar pe card, sau, mă rog, în buzunar.

Se va tăia şi de la ei. Deocamdată, e greu… dar se lucrează. Adică se merge la tragerea de timp. Acum se ia doar de la săraci. Măsură de urgenţă. Aia cu luatul de la cei care au prea mult e o acţiune de durată. Se desfăşoară meticulos, fără grabă. Viteza e atât de mică încât noi, nepricepuţii, zicem că reforma stă pe loc.

Merge greu, la stat iţele sunt încurcate. La pensionari, la profesori a fost simplu. S-au luat măsuri urgente şi singurele. Degeaba. Tot ne scufundăm. Şi o facem pentru că ministrului reformist i se pot reproşa mai multe. Le repun şi eu aici, în final de articol, citându-l pe ziaristul Somogyi Attila care în ziarul online „ZiarMM” găseşte destule lipsuri guvernării Bolojan:

– reducerea doar cu 17% a subvențiilor pentru partide. Corect era să fie suspendată integral subvenția politică. Vrei să activezi ca partid, mărește numărul de membri, strânge cotizații, renunță la finanțarea promovării în mass-media și cere donații de la cetățeni!

– a redus cu doar 10% suma forfetară a parlamentarilor; corect era să suspende acordarea fondurilor forfetare, pe principiul „strângem cureaua de sus în jos”!

– reducerea de la 2,8 miliarde la 2,67 miliarde a sumelor alocate cultelor. Cultele nu sunt instituții de stat, ci forme asociative de tip ONG, care, dacă vor să funcționeze cu zeci de mii de angajați clericali și neclericali, ar trebui să se autogospodărească din fondurile proprii și veniturile realizate de afacerile neimpozitate;

– veniturile președintelui Republicii, membrilor Guvernului, inclusiv ale premierului, nu au fost reduse, chiar dacă nu au fost indexate din 2017. Miniștrii și șefii agențiilor statului puteau să-și reducă veniturile lunare cu cel puțin 25%, reducerea cheltuielilor de funcționare fiind o frecție la un picior de lemn. Cheltuielile fiind mascate și ascunse prin alte capitole bugetare;

– reducerea veniturilor primarilor și președinților de consilii județene, anularea sporurilor rușinoase de 50% adăugate sub pretextul implementării de fonduri europene. E obligația lor să atragă fonduri europene, scrie în fișa postului, nu o performanță ce trebuie plătită;

– funcțiile de consilieri județeni și locali, precum și calitatea de membru în consilii de administrație să fie neplătite, fiind considerate activități pro bono în serviciul comunității.”
https://ziarmaramures.ro/sedinta-psd-schimbare-bolojan-grindeanu/


Horia Picu

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole