Apel fals la 112 în Sighetu Marmației - Un bărbat beat a fost amendat cu 2.000 de lei

Polițiștii sigheteni a sancționat contravențional cu 2.000 de lei o persoană care a apelat în mod fals numărul unic de urgență 112, sesizând o pretinsă agresiune pe strada Dragoș Vodă din Sighetu Marmației.

Incidentul a avut loc duminică, 16 noiembrie, când dispeceratul 112 al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a primit 104 apeluri. Unul dintre acestea anunța o agresiune în desfășurare, motiv pentru care polițiștii din Centrul Operațional și cei de la Poliția municipiului Sighetu Marmației s-au deplasat de urgență la fața locului.

Verificările au demonstrat că alerta a fost complet falsă. Apelantul se afla în stare de ebrietate, iar în cursul săptămânii precedente efectuase mai multe apeluri similare la 112, fără ca echipajele deplasate să constate vreo situație reală de urgență.

„Apelul de urgență 112 nu este o joacă. În timp ce resursele sunt mobilizate pentru intervenții false, persoane aflate în situații reale de pericol ar putea să nu primească ajutorul de care au urgent nevoie”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Poliția reamintește sancțiunile prevăzute de lege:

- Alertarea malițioasă a agențiilor de intervenție se pedepsește cu amendă între 2.000 și 4.000 de lei sau 200–400 de ore de muncă în folosul comunității.

- Apelarea abuzivă a numărului 112 se sancționează cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei sau până la 200 de ore de muncă în folosul comunității.

Autoritățile fac din nou apel la cetățeni să folosească responsabil Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și să apeleze acest număr doar în situații reale care pun în pericol viața, integritatea sau bunurile oamenilor.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole