Ludovic Orban pleacă de la Cotroceni după doar o lună și jumătate. Administrația Prezidențială: ”Decizia a fost luată în termeni amiabili”

Ludovic Orban și-a încheiat colaborarea cu Administrația Prezidențială, anunțul oficial fiind făcut marți de instituție. Fostul președinte al PNL și ex-premier a ocupat funcția de consilier prezidențial timp de doar o lună și jumătate.

„Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial Ludovic Orban au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează succes în proiectele viitoare”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială, citat de Agerpres.

Ludovic Orban fusese numit în funcție prin decret prezidențial semnat de Nicușor Dan la data de 6 octombrie 2025. În această perioadă scurtă, el a coordonat Departamentul Politică Internă din cadrul instituției prezidențiale.

Până în prezent, nici Ludovic Orban, nici președintele Nicușor Dan nu au făcut declarații suplimentare cu privire la motivele care au stat la baza deciziei comune.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole