Polițiștii din Maramureș intensifică controalele privind comercializarea articolelor pirotehnice

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a anunțat că polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor intensifica verificările în întreg județul, atât în magazinele fizice, cât și în mediul online, inclusiv la livrările prin firme de curierat, în cadrul Planului național de acțiune „PIROTEHNIC”.

Acțiunile se desfășoară până la data de 5 ianuarie 2026 și au ca principal obiectiv prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale legate de articolele pirotehnice: comercializare, import, depozitare, transfer sau utilizare neautorizată, indiferent dacă sunt comise de persoane fizice sau juridice.

Conform legislației în vigoare, doar persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza articole pirotehnice din categoria F1 (risc scăzut). În această categorie intră artificiile de brad, bețișoarele bengale, jerbele de mici dimensiuni, granulele scânteietoare, pocnitorile pentru petreceri sau cele cu confeti. Orice alte categorii (F2, F3, F4, T1 etc.) sunt interzise publicului larg și pot fi folosite doar de pirotehnicieni autorizați.

Polițiștii vor controla toți operatorii economici autorizați să comercializeze sau să depoziteze astfel de articole, cu accent pe spațiile comerciale, piețe și târguri. În paralel, sunt monitorizate anunțurile și tranzacțiile online, precum și transporturile prin curierat.

„Cetățenii sunt rugați să cumpere exclusiv articole permise, doar de la comercianți autorizați, și să verifice dacă produsele au etichetă în limba română. Orice suspiciune de comercializare ilegală trebuie semnalată imediat la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție”, transmite IPJ Maramureș.

Pe lângă acțiunile de control, polițiștii desfășoară și activități preventive în școli, unde elevii sunt informați despre riscurile reale ale utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice – de la amenzi și dosare penale până la arsuri grave, amputații sau chiar pierderea vieții.

„Implicarea fiecărui cetățean este esențială pentru a preveni tragediile din perioada sărbătorilor de iarnă”, concluzionează comunicatul Poliției Maramureș.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole