Polițiștii de frontieră sătmăreni, împreună cu mai multe structuri de ordine publică și control, au desfășurat joi, 4 decembrie, o amplă acțiune de verificare a respectării legislației în zona de frontieră cu Ungaria, în special pe direcțiile Satu Mare–Petea și Carei–Urziceni.
Sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, la operațiune au participat polițiști de frontieră, polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmi de la IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, echipe mobile ale Direcției Regionale Vamale Cluj, precum și inspectori ai Gărzii Naționale de Mediu.
Controalele au vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale, a infracționalității transfrontaliere, evaziunii fiscale, fraudei vamale, economiei subterane și a infracțiunilor de mediu.
Cu ajutorul aplicației eDAC, echipele mixte au verificat aproximativ 420 de persoane și 220 de mijloace de transport. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 amenzi contravenționale în valoare totală de peste 23.300 de lei și 8 avertismente scrise. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare.
„Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere rămân priorități absolute pentru noi. Prin astfel de acțiuni comune vom continua să asigurăm respectarea legii și un climat de siguranță în zona de responsabilitate”, a transmis Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare pe toate arterele rutiere care fac legătura cu statul vecin Ungaria.

