Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au pus în executare, luni – 23 februarie 2026, trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Vișeu de Sus.
Astfel, un bărbat a fost depistat în localitatea Desești. Acesta fusese condamnat definitiv pentru complicitate la delapidare, contrabandă, precum și complicitate la sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.
În aceeași acțiune, polițiștii au localizat și condus la penitenciar alte două femei, pe numele cărora fuseseră emise mandate similare. Cele două au fost condamnate pentru infracțiuni grave conexe: una pentru delapidare, contrabandă și distrugerea ori sustragerea de probe sau înscrisuri, iar cealaltă pentru complicitate la delapidare, contrabandă și complicitate la distrugerea ori sustragerea de probe sau înscrisuri.
Cea dintâi femeie trebuie să execute o pedeapsă de 6 ani și 7 luni de închisoare, în timp ce cealaltă a primit o condamnare la 5 ani și 10 luni de detenție.
Toate cele trei persoane au fost conduse și depuse în Penitenciarul Baia Mare pentru începerea executării pedepselor.
Cazul se înscrie în seria de dosare instrumentate în ultimii ani în zona Vișeu de Sus – Bârsana, privind infracțiuni economice și de contrabandă cu produse accizabile (în special țigări), în care au fost implicați și foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Anchetele au vizat inclusiv situații în care probele materiale (cantități importante de țigări de contrabandă) ar fi fost substituite sau distruse.
Poliția Maramureș reamintește că orice persoană condamnată definitiv care se sustrage executării pedepsei va fi căutată și depistată pentru a fi încarcerată.

