Acces la medic de familie pentru refugiații vulnerabili din Maramureș - 70 de persoane, copii și vârstnici, vor fi arondate rapid

Peste 2.000 de cetățeni ucraineni refugiați se află în prezent în județul Maramureș, majoritatea fiind integrați pe piața muncii și beneficiind de asigurare medicală în aceleași condiții ca cetățenii români. Pentru cei care nu sunt angajați, statul român asigură servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale conform pachetului de bază prevăzut de legislație, finanțarea fiind asigurată integral din fonduri europene dedicate sprijinirii statelor membre care gestionează fluxuri de persoane strămutate – fără a afecta bugetul destinat asiguraților români.

Cu toate acestea, o problemă persistentă afectează un grup mic, dar extrem de vulnerabil: în prezent, 70 de refugiați – în special copii și persoane vârstnice – nu au încă un medic de familie atribuit. Lipsa acestui acces esențial limitează consultațiile de bază, monitorizarea preventivă și continuitatea îngrijirii medicale, crescând riscurile pentru sănătatea lor și, implicit, pentru întreaga comunitate.

La inițiativa prefectului Florian Sălăjeanu, a avut loc recent la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș o întâlnire tehnică de lucru menită să identifice și să implementeze o soluție rapidă, conformă cu prevederile legale.

La discuții au participat:

- Adrian Mădăraș, Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș;
- Rodica Bene, Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică Maramureș;
- Vasile Vlașin, Președintele Asociației Părinți Salvatori.

Participanții au analizat situația concretă și au stabilit pașii concreți pentru rezolvare. În perioada imediat următoare vor fi parcurse toate procedurile administrative necesare pentru arondarea celor 70 de persoane vulnerabile la medici de familie din județ, astfel încât accesul la servicii medicale primare să devină legal, sustenabil și prompt.

„Când o persoană vulnerabilă rămâne fără medic de familie, riscul nu este doar individual, ci al întregii comunități. Lucrăm ca nimeni să nu rămână în afara îngrijirii de bază”, a declarat Adrian Mădăraș, Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole