CJ Maramureș dezvoltă un parc modern de specializare inteligentă la Baia Sprie

Județul Maramureș face un pas important spre o economie bazată pe cunoaștere și inovație prin implementarea proiectului „Dezvoltare Parc Specializare Inteligentă Baia Sprie”. Inițiativa, derulată de U.A.T. Județul Maramureș, își propune să creeze un ecosistem economic rezilient, care să atragă investitori, să stimuleze colaborarea între antreprenori, cercetători și instituții de învățământ și să genereze noi locuri de muncă de calitate.

Parcul de specializare inteligentă reprezintă un spațiu conceput special pentru a facilita transferul de cunoștințe și dezvoltarea soluțiilor inovatoare. Acesta reunește actori din mediul de afaceri, mediul academic și sectorul de cercetare, punând accent pe domenii cu potențial ridicat de creștere, precum IT, digitalizare și alte sectoare tehnologice avansate.
Proiectul se desfășoară pe o suprafață totală de aproximativ 34 de hectare (cu posibilitate de extindere suplimentară), în partea de est a municipiului Baia Mare / zona Baia Sprie, și beneficiază de utilități complete: energie electrică de până la 5 MW, rețea de gaz cu capacitate de 1.000 mc/h, apă, canalizare și acces rutier modern.

Valoarea totală a investiției se ridică la 53.267.306,08 lei, din care 16.674.883,81 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între noiembrie 2022 și 31 mai 2026. Lucrările avansează conform graficului, iar primele loturi de teren au fost deja concesionate unor companii, în special din domeniul IT și digitalizării. Aceste parteneriate urmează să genereze cel puțin 150 de noi locuri de muncă în etapa inițială, cu potențial de creștere semnificativă pe măsură ce parcul se populează.

„Acest parc reprezintă o investiție strategică pentru viitorul Maramureșului. Prin el promovăm progresul, educația și dezvoltarea durabilă, creând premisele ca județul nostru să devină un pol regional de competitivitate și inovație”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole