Societatea VITAL S.A., operatorul regional de distribuție a apei potabile și canalizare din municipiul Baia Mare, anunță o întrerupere programată a furnizării apei potabile, astăzi, miercuri, 17 martie 2026, pe strada Victoriei, la numerele 76 și 78.
Conform comunicatului oficial transmis de VITAL S.A., furnizarea apei va fi sistată în intervalul orele 08:00 – 18:00, din cauza unor lucrări de modernizare și reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile. Intervenția constă în înlocuirea unei conducte de diametru Dn200 mm.
„Chiar dacă aceste lucrări creează un disconfort temporar pentru locuitorii din zonă, ele sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea calității și siguranței serviciilor furnizate, precum și pentru asigurarea accesului la apă potabilă și la sistemul de canalizare pe termen lung”, precizează reprezentanții VITAL.
Pentru informații suplimentare, actualizări în timp real sau sesizări, cetățenii pot consulta site-ul oficial al VITAL S.A. (www.vitalmm.ro) sau pot contacta Dispeceratul non-stop la numerele: 0362 401 052, 0362 401 053, 0372 752 661 sau 0262 212 550.

