Elevii de clasa a VIII-a care aparțin minorităților naționale susțin miercuri proba scrisă la Limba și literatura maternă, în cadrul simulării Evaluării Naționale.
Aceasta este ultima probă din cadrul simulării, după ce luni elevii au susținut examenul la Limba și literatura română, iar marți proba la Matematică.
La prima probă, cea de Limba română, au participat 4.545 de unități de învățământ, reprezentând 97,8% dintre școlile cu nivel gimnazial, iar peste 145.200 de elevi au fost prezenți. În același timp, 104 școli nu au organizat simularea.
Potrivit datelor disponibile, peste 10.000 de elevi care studiază în limbile minorităților naționale susțin proba scrisă la limba maternă.
Rezultatele simulării vor fi comunicate individual elevilor în data de 30 martie, fără a fi afișate public.
Simularea Evaluării Naționale din acest an nu se desfășoară în toate unitățile de învățământ, în contextul în care o parte dintre cadrele didactice au refuzat participarea la organizarea testărilor, pe fondul nemulțumirilor legate de măsurile de austeritate din educație.
Autoritățile din educație au precizat că elevii din școlile în care simularea nu a fost organizată vor avea posibilitatea de a susține probele ulterior, la nivelul unităților de învățământ.

