Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au descoperit și indisponibilizat, joi după-amiază, un autoturism care figura ca fiind furat din Franța și care circula cu plăcuțe de înmatriculare false.
Evenimentul a avut loc în data de 19 martie 2026, în jurul orei 17:30, pe raza localității Petea (județul Satu Mare). În timpul unei acțiuni de control pe căile de comunicație din zona de competență, echipajele au oprit pentru verificări un autoturism care purta plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Franței.
La volan se afla un cetățean român în vârstă de 28 de ani, domiciliat în județul Suceava. În urma verificărilor efectuate în baza de date europeană eDAC, polițiștii au constatat că vehiculul era semnalat ca furat de autoritățile franceze – alerta fiind introdusă chiar cu două zile înainte.
Mai mult, s-a descoperit că plăcuțele montate pe mașină aparțineau, de fapt, unui alt autovehicul.
Tânărul a declarat că ar fi cumpărat autoturismul din Franța, însă nu a putut prezenta niciun document justificativ care să ateste achiziția sau proveniența legală a mașinii.
Autovehiculul, a cărui valoare este estimată la aproximativ 40.000 de lei (circa 8.000 de euro), a fost ridicat și indisponibilizat de polițiștii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

