Simularea examenului de Bacalaureat 2026 intră miercuri în a treia zi, cu susținerea probei scrise la alegere a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Proba începe la ora 9:00, elevii având acces în săli până la ora 8:30. Subiectele vor fi distribuite la ora 9:00, iar timpul alocat elaborării lucrării este de trei ore din momentul finalizării distribuirii subiectelor.
La această probă, elevii claselor a XII-a și a XIII-a (seral și frecvență redusă) vor alege una dintre disciplinele specifice profilului: matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. Pentru elevii minorităților naționale, proba la limba și literatura maternă este programată joi.
Simularea se desfășoară în 1.368 de unități de învățământ, ceea ce reprezintă 95,87% din totalul liceelor din țară. Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulările organizate la nivel local în zilele precedente.
La prima probă, cea de Limba și literatura română (luni), au fost prezenți peste 114.600 de elevi, iar marți, la proba obligatorie a profilului, au participat peste 113.100 de candidați.
Simularea probelor scrise are loc în contextul protestului declanșat de sindicatele din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” – nemulțumite de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Sindicatele au îndemnat cadrele didactice să nu participe la organizarea simulărilor.
Rezultatele simulării vor fi comunicate pe 3 aprilie 2026, urmând ca notele să fie analizate la nivelul unităților de învățământ pentru a identifica eventualele lacune și a optimiza pregătirea elevilor pentru examenul propriu-zis din vară.

