Peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” s-au alăturat marți acțiunii de ecologizare organizate de Instituția Prefectului Județului Maramureș, în cadrul campaniei „Maramureșul Curat”.
Jandarmii au acționat încă de dimineață în zona râului Firiza, la confluența cu râul Săsar și în amonte, spre cartierul Ferneziu. Ei au strâns deșeurile abandonate de pe maluri, contribuind astfel la îmbunătățirea aspectului și a calității mediului înconjurător în această zonă sensibilă.
Potrivit comunicatului Jandarmeriei, participarea la acțiune reprezintă atât o formă concretă de susținere a comunității locale, cât și un exemplu de implicare socială și responsabilitate față de natură.
„Protejând natura, protejăm viața!”, este mesajul transmis de jandarmii maramureșeni.
Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș face un apel ferm către cetățeni să manifeste mai multă responsabilitate față de mediul înconjurător. Jandarmii îndeamnă populația ca, ori de câte ori ies la plimbare sau în drumeții, să lase locurile naturale curate în urma lor și să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate.
Campania „Maramureșul Curat”, inițiată de Instituția Prefectului Județului Maramureș, își propune să mobilizeze cât mai mulți locuitori și instituții în efortul comun de protejare a frumuseții naturale a județului.

