Pădurarul Aurel Frandeș, premiat de Romsilva pentru salvarea celor două minore dispărute în județul Mureș

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva l-a onorat miercuri pe pădurarul Aurel Frandeș, angajat al Ocolului Silvic Luduș, pentru curajul și efortul depus în salvarea celor două fetițe minore dispărute de aproape 36 de ore în zona Târnăveni, județul Mureș.

Evenimentul de premiere a avut loc la sediul central al Romsilva din București, unde directorul general Jean Vișan i-a înmânat personal o diplomă de mulțumire și i-a acordat o recompensă salarială. La ceremonie a participat și liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, Silviu Geană, care i-a oferit lui Aurel Frandeș o diplomă și o medalie de merit, alături de o recompensă financiară.

„Nu este o întâmplare că un coleg de-al nostru, pădurar cu experiență, s-a alăturat căutărilor celor două fetițe dispărute de la domiciliu și le-a salvat. Nu este primul caz și, cu siguranță, nici ultimul în care intervenim în situații limită pentru a salva vieți sau proprietățile oamenilor. Silvicultorii sunt în mijlocul comunităților locale, cunosc foarte bine locurile greu accesibile din pădurile pe care le administrează, sunt oameni care își desfășoară activitatea în condiții foarte dificile. Îl felicit pe Aurel Frandeș și îl asigur de toată prețuirea noastră”, a declarat Jean Vișan, directorul general al Romsilva.

Pădurarul Aurel Frandeș a mărturisit la rândul său emoția resimțită după reușita operațiunii:
„Sunt mândru că am reușit să le salvez pe cele două fetițe. M-am bucurat foarte mult când le-am văzut în viață și că am reușit să le predau, în siguranță, autorităților. Niciun efort nu este prea mare când este vorba despre viețile unor copii”, a spus Frandeș.

Reamintim că incidentul a avut loc luni, 30 martie 2026. Cele două minore dispăruseră de la domiciliu și fuseseră căutate intens timp de aproape 36 de ore. Aurel Frandeș le-a găsit la marginea unei păduri din zonă și, în condiții dificile de teren, le-a purtat în brațe pe o distanță de aproximativ trei kilometri până le-a predat unui echipaj de poliție.

Gestul pădurarului a fost salutat atât de conducerea Romsilva, cât și de reprezentanții sindicatului din silvicultură, care au subliniat rolul esențial pe care silvicultorii îl joacă în comunitățile locale, nu doar prin gestionarea pădurilor, ci și prin implicarea directă în situații de urgență.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole