Un fost elev de 19 ani a deschis focul marți într-un liceu tehnic din districtul Siverek, rănind 16 persoane, printre care elevi și profesori, înainte de a se sinucide în momentul în care poliția a încercat să-l captureze.
Potrivit declarațiilor guvernatorului provinciei Șanlıurfa, Hasan Sildak, atacul a avut loc marți, când adolescentul a tras inițial la întâmplare în curtea școlii, apoi a continuat în interiorul clădirii. „Cel puțin 16 persoane, între care elevi și profesori, au fost rănite”, a precizat guvernatorul. Dintre răniți, 10 sunt liceeni și 4 profesori. Toți au fost transportați de urgență la spitalul din districtul Siverek, iar 12 dintre ei se află în continuare sub îngrijiri medicale.
Atacatorul, un fost elev al liceului tehnic din Siverek, era înarmat cu o pușcă (posibil de vânătoare). Martorii au relatat că a deschis focul mai întâi în curte, apoi a intrat în școală. Când forțele de poliție au ajuns la fața locului și au încercat să-l prindă, tânărul s-a sinucis.
La locul incidentului au fost observate numeroase echipaje de poliție, un vehicul blindat și mai multe ambulanțe, în timp ce elevii fugeau speriați din incinta școlii.
Autoritățile nu au comunicat deocamdată un motiv clar al atacului. Guvernatorul Hasan Sildak a confirmat că ancheta este în curs.

