Sorin Grindeanu în Sighetu Marmației - Memorialul Durerii de la Sighet reprezintă o rană vie din istoria propriei familii

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri Memorialul Durerii de la Sighet, unde a declarat că acest loc simbolizează pentru el nu doar o lecție de istorie, ci „o rană vie” din propria sa familie, legată de suferințele din perioada comunistă.

„Mă aflu astăzi aici, la Memorialul Durerii de la Sighet, un loc care poartă greutatea suferinței a mii de români, un loc care, pentru mine, nu reprezintă doar o lecție abstractă de istorie, ci o rană vie din istoria propriei familii”, a afirmat Grindeanu, potrivit unui mesaj postat pe Facebook.

El a atras atenția asupra secțiunii dedicate Banatului, unde se află și fotografia bunicului său, Mihai Imbrescu, omul care l-a crescut și care a plătit cu ani grei de închisoare curajul de a nu tăcea. Imbrescu a sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului, fiind condamnat la temniță și muncă silnică la Caransebeș, Timișoara și în lagărele de la Canal. Deși calvarul său nu s-a consumat în celulele de la Sighet, spiritul și jertfa sa se regăsesc, potrivit lui Grindeanu, în fiecare nume și fotografie de pe panourile memorialului.

„Suferința bunicului meu, la fel ca suferința tuturor celor onorați aici, trebuie să ne aducă aminte că avem datoria de a nu uita și de a apăra zi de zi valorile democratice. Și, mai ales, de a ne asigura că umbrele acelui trecut nu vor mai întuneca vreodată destinul României”, a subliniat liderul PSD.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole