Campanie de donare de sânge organizată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației

Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, continuă campania de donare de sânge intitulată „Noi punem suflet, voi sânge”. O nouă acțiune este programată pentru data de 5 mai 2026, în intervalul orar 09:00–13:00, la demisolul Ambulatoriului Integrat din cadrul unității medicale.

Inițiativa vine în contextul unui deficit constant de sânge la nivel național. Potrivit organizatorilor, unul din zece pacienți internați în spitalele din România are nevoie urgentă de sânge, în timp ce doar aproximativ 2% din populație donează anual. În fiecare zi, este necesară colectarea a minimum 1.000 de litri de sânge, iar o singură donare de 450 ml poate salva până la trei vieți.

Reprezentanții spitalului subliniază importanța implicării comunității și a donatorilor voluntari, evidențiind rolul esențial al acestora în susținerea sistemului medical. Totodată, organizatorii promit un mediu sigur, calm și bine organizat pentru participanți, mai ales în contextul reluării interacțiunilor directe după perioada pandemică.

Pentru a dona sânge, persoanele interesate trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate. Donatorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, să fie cetățeni români sau ai Uniunii Europene cu reședința în România și să se încadreze în limitele de greutate stabilite (50–100 kg pentru femei și 60–120 kg pentru bărbați). De asemenea, este necesar ca tensiunea arterială să fie în parametri normali, iar donatorii să nu fi suferit intervenții chirurgicale recente sau să nu prezinte afecțiuni medicale incompatibile cu donarea.

Femeile nu pot dona dacă sunt însărcinate, în perioada de lăuzie sau în timpul menstruației. De asemenea, este interzis consumul de alcool cu cel puțin 72 de ore înaintea donării. O altă condiție importantă este ca persoana să nu fi donat sânge în ultimele două luni.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole