Jandarmii maramureșeni, mobilizați în minivacanța de 1 Mai: peste 300 de efective în teren

Jandarmii din Maramureș vor fi la datorie pe întreaga durată a minivacanței de 1 Mai, intensificând măsurile de ordine publică pentru prevenirea incidentelor și asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni.

Potrivit unui comunicat oficial, peste 300 de jandarmi vor acționa zilnic, atât independent, cât și în cooperare cu alte structuri, pentru buna desfășurare a manifestărilor publice organizate în această perioadă la nivelul județului.

O atenție deosebită va fi acordată și zonelor turistice. Astfel, peste 50 de jandarmi montani din cadrul posturilor Șuior, Cavnic, Valea Vaserului, Țibleș și Borșa vor fi prezenți pe traseele montane și în stațiuni, oferind sprijin și îndrumare turiștilor, dar și intervenind în situații de urgență.

Reprezentanții Jandarmeriei transmit o serie de recomandări pentru cetățeni, menite să contribuie la petrecerea în siguranță a acestei perioade. Participanții la evenimente publice sunt îndemnați să respecte regulile privind adunările publice, să manifeste răbdare și să evite comportamentele care pot tulbura ordinea publică.

De asemenea, cei care aleg să petreacă timpul în natură sunt sfătuiți să utilizeze doar spațiile special amenajate pentru picnic, să aprindă focul exclusiv în locuri permise și să se asigure că acesta este complet stins înainte de plecare. Respectarea mediului înconjurător și depozitarea deșeurilor în locuri special destinate rămân, de asemenea, esențiale.

În cazul în care cetățenii sunt martorii unor fapte antisociale sau se confruntă cu situații dificile, aceștia sunt încurajați să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Autoritățile urează tuturor o minivacanță liniștită și fără incidente.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole