Amenzi de peste 97.000 de lei și peste 160 mc de lemn confiscat în urma controalelor polițiștilor maramureșeni

Polițiștii din Maramureș au desfășurat, în perioada 28–29 aprilie, o amplă acțiune de control pentru prevenirea transportului ilegal de material lemnos și verificarea respectării legislației privind depozitarea acestuia.

Activitățile au fost coordonate de Serviciul de Ordine Publică și au vizat atât traficul rutier, cât și operatorii economici din domeniul exploatării și comercializării lemnului. În cadrul acțiunii, au fost instituite filtre rutiere și au fost verificate două depozite de material lemnos, precum și 49 de mijloace de transport.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat numeroase nereguli, aplicând 30 de sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor depășește 97.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, oamenii legii au dispus confiscarea unei cantități semnificative de material lemnos, respectiv 164,55 metri cubi.

Reprezentanții IPJ Maramureș precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea combaterii ilegalităților din domeniul silvic și protejării fondului forestier.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole