Curtea de Apel Cluj a respins arestarea preventivă a unui maramureșean acuzat de trafic de migranți

Un bărbat din Maramureș, cercetat pentru implicarea în transportul ilegal al unor cetățeni ucraineni, va fi cercetat sub măsura controlului judiciar, după ce Curtea de Apel Cluj a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

Potrivit informațiilor inițiale, la finalul lunii aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională a unui maramureșean suspectat că ar fi transportat doi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România. Acesta ar fi primit câte 50 de euro pentru fiecare persoană.

Cu toate acestea, situația juridică a inculpatului s-a schimbat după soluționarea contestației. Prin decizia pronunțată în data de 5 mai 2026, Curtea de Apel Cluj a admis contestația formulată de inculpatul C.D. și a desființat în totalitate încheierea anterioară a Tribunalului Maramureș, care dispusese arestarea preventivă.

Instanța a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș privind arestarea pentru 30 de zile și a dispus în schimb măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, în intervalul 5 mai – 3 iulie 2026.

Pe durata acestei măsuri, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații stricte: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organele judiciare, să anunțe orice schimbare de domiciliu, să se prezinte la poliție conform programului de supraveghere, să nu părăsească județul Maramureș fără acordul autorităților și să comunice informații privind mijloacele de existență. De asemenea, acesta va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Instanța a atras atenția că nerespectarea cu rea-credință a acestor obligații poate duce la înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este reținut în altă cauză, iar monitorizarea respectării măsurilor va fi realizată de Biroul de Supravegheri Judiciare Maramureș.

Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe X, pe WhatsApp Channels
Asociatia Scoala de Jocuri - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Editoriale

Ultimele articole