Un accident rutier s-a produs marți seara, 6 mai, pe DN18, în zona Pasului Prislop, fiind necesară intervenția polițiștilor din cadrul Compartimentului Rutier Borșa.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Maramureș, incidentul a fost semnalat prin apel la 112 în jurul orei 20:40. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat în vârstă de 68 de ani, care conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat pe carosabil.
În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni și a fost preluat de echipajele medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul moto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

